Cum arată acum actorii din Dr. Quinn. Timpul parcă s-a oprit în loc pentru Jane Seymour și Joe Lando

dr-quinn-acum

În 1993, românii consumau de zor serialul american ”Dr. Quinn”. La aproape 30 de ani distanță, unii dintre actorii care au dat viață personajelor pot fi cu greu recunoscuți, în timp ce pentru alții parcă s-a oprit timpul în loc, de exemplu, pentru Jane Seymour și Joe Lando.

Jane Seymour și Joe Lando, la fel ca la începuturile serialului ”Dr. Quinn”. Pentru cei doi actori s-a oprit timpul în loc

Dr. Quinn, serial american din anul 1993, transmis de Televiziunea Română, a fost creat de Beth Sullivan. Dr. Quinn (Michaela ”Dr. Mike”, rol interpretat de actrița Jane Seymour) renunță la luxul din Boston, după ce termină facultatea de medicină din cadrul Institutului Medical pentru Femei din Pennsylvania, pentru a-și practica meseria.

Alege un orășel din Vestul Sălbatic, Colorado Springs. Seria a rulat în Statele Unite ale Americii șase sezoane pentru CBS, până în anul 1998. După cele 150 de episoade, alte două filme seriale au continuat aventurile începute. ”Dr. Quinn” a avut succes în alte 100 de țări, iar reluările lui încă mai pot fi vizionate în SUA și România.

dr-quinn-acum
dr-quinn-acum
  • Protagoniștii serialului au fost Jane Seymour și Joe Lando.

Cât despre cei doi, deși acum au dispărut hainele de epocă, cocul imens al lui Jane și pletele lui Joe, atât privirile îndrăznețe, cât și siluetele le-au rămas neschimbate.

Ambii actori au câte patru copii 

Joe Lando va împlini pe 9 decembrie 59 de ani. El s-a căsătorit cu Kristen Barlow pe 24 mai 1997, cu care are 4 copii: Jack Neville, Christian Antonio, Kate Elizabeth și William Joseph, alături de care locuiește în Arizona.

Seymour are acum 69 de ani, urmând să schimbe prefixul pe 15 februarie. Actrița a fost căsătorită de patru ori. Ultimul divorț a fost pronunțat în anul 2015. Prima căsnicie a avut loc în anul 1971, iar ultima s-a încheiat în urmă cu cinci ani. Vedeta are patru copii.

dr-quinn-acum
dr-quinn-acum

Toată distribuția a fost pe Zoom 

În vara anului 2020, actorii serialului au avut o reuniune spectaculoasă pe Zoom, dată fiind criza sanitară. Jane Seymour (Dr. Michaela Quinn/foto articol) și colegii ei de platou — Joe Lando (Byron Sully), William Shockley (Hank Lawson), Chad Allen (Matthew Cooper), Shawn Toovey (Brian Cooper), Alley Mills (Marjorie Quinn), Frank Collison (Horace Bing), Henry Sanders (Robert E.), Jessica Bowman (Colleen Cooper), Jonelle Allen (Grace) și Jason Adams (Preston Lodge) — și-au adus aminte de momentele petrecute împreună pe platourile de filmare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dragă cititorule, pregătim un SUPER-CONCURS cu premii de MII DE LEI! Lasăți adresa de email aici pentru detaliile concursului.