Viața Mihaelei Runceanu – cum a ajuns faimoasă și ce s-a întâmplat cu cel vinovat de uciderea sa

viata-mihaelei runceanu

Mihaela Runceanu a fost cântăreață de muzică ușoară și profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București. Aceasta s-a născut pe data de 4 mai 1955.la Buzău și a decedat la vârsta de 34 de ani, pe data de 1 noiembrie 1989, la București. Iată câteva fărâme din viața faimoasei Mihaela Runceanu și ce s-a întâmplat cu cel care este vinovat de uciderea acesteia.

Viața Mihaelei Runceanu – de la celebritate la moarte

Valentina-Mihaela Runceanu este numele complet al acesteia. A absolvit cursurile Școlii Elementare de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, în anul 1970. Studiile sale au continuat, în 1974 absolvind Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, devenind șefă de promoție. În anul 1974 a fost admisă la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” – Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziție, , pe care l-a absolvit în anul 1978, cu lucrarea „Muzica ușoară românească și rolul său în societatea contemporană” – coordonator prof. Al. Leahu.

Prima recunoaștere publică a vocației de solist de muzică ușoară, a fost în anul 1972, când a câștigat Premiul I la concursul intitulat Tinerețea Buzoiană, unde a interpretat piesa cu numele: Anilor, de Petre Magdin.

viata-mihaelei runceanu
viata-mihaelei runceanu

 Mihaela Runceanu – premii pe care le-a câștigat

  • Trofeul „Steaua litoralului”, Constanța – în 1975
  • premiul I la Festivalul „Constelații vâlcene”, Râmnicu Vâlcea
  • trece cu 10 pe linie prima etapă la concursul TV „Steaua fără nume” – în februarie 1976
  • Premiul I la Festivalul „Lotca de aur”, Brăila – În 1976
  • Premiul II la „Festivalul artei studențești” din Galați
  • Premiul II la concursul „București’76”
  • La cea de-a IX-a ediție a “Festivalului tinereții de la Amara” – august 1976
  • câștigă “Trofeul Tinereții”
  • obține premiul I la concursul „Melodii’84”, cu melodia: Să crezi în dragostea mea, momentul în care Mihaela Runceanu devine una dintre cele mai apreciate și de succes soliste de la noi din țară.

Mihaela Runceanu – profesor de muzică

După ce a absolvit Conservatorul, Mihaela Runceanu a activat ca profesor, la mai multe școli, după cum urmează:

  • 1978-1979 –  profesoară de vioară la Școala generală de muzică din Brăila
  • 1979-1980 – profesoară de vioară la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai șase ani în urmă
  • 1980 – profesoară la Școala Populară de Artă din București.

Moartea Mihaelei Runceanu

Mihaela Runceanu a fost asasinată pe data de 1 noiembrie, de către Daniel Cosmin Ștefănescu, în garsoniera acesteia din București, situată pe Șoseaua Mihai Bravu. Acesta a fost prins și arestat la doar 36 de ore de la comiterea crimei. Mihaela a fost înmormântată pe data de 4 noiembrie, la cimitirul Dumbrava, din Buzău.

Frumoasa artistă a fost omorâtă, în propria locuință, de către omul pe care aceasta îl considera prieten. Ea a fost bătută, sugrumată și cu părul ars, motivul pentru care s-au întâmplat toate acestea, a fost jaful. Ucigașul avea vârsta de 21 de ani și îi ducea frecvent artistei casete video.

viata-mihaelei runceanu
viata-mihaelei runceanu

Criminalul Mihaelei Runceanu

Daniel Cosmin Ștefănescu, cel care a ucis-o pe Mihaela Runceanu, a fost condamnat la 17 ani de închisoare, pentru fapta sa. Acesta a gustat aerul dulce al libertății, din nou, în anul 2006, atunci când a fost eliberat.

Pentru o perioadă, Daniel Cosmin Ștefănescu a fost plecat în Anglia. În prezent s-a întors în țară, fără bani și fără casă și locuiește undeva lângă București. Acesta este licențiat în psihologie și vrea să se reîntoarcă în Anglia și să lucreze ca psiholog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dragă cititorule, pregătim un SUPER-CONCURS cu premii de MII DE LEI! Lasăți adresa de email aici pentru detaliile concursului.