Ce avere are Viorel Lis. Fostul edil al Capitalei și-a făcut testamentul. „O să mor cu sufletul împăcat”

avere-viorel-lis-testament

Viorel Lis a avut grave probleme de sănătate, însă a reușit să treacă peste perioada grea, cu ajutorul soției lui. Recent, fostul edil al Capitalei a vorbit despre averea lui și despre ce îi va rămâne Oanei, atunci când el nu va mai fi.

„Trăiesc cu o pensie de 37 de milioane pe lună. Am avut un apartament pe care i l-am dat Oanei. Tot ceea ce am este o moştenire de la ţară, averea mea”, a spus Viorel Lis,  la Antena Stars, potrivit Spynews.

„Când va fi să mor, o să mor cu sufletul împăcat. Nu am minţit, nu am furat, nu am înşelat”, a spus Viorel Lis, soţul Oanei Lis.

avere-viorel-lis-testament
avere-viorel-lis-testament

Oana Lis a vorbit despre lupta cu depresia

Oana Lis a trecut prin momente grele în urmă cu cinci ani, când s-a luptat cu depresia de care nu credea că mai poate scăpa.

„Asta era fața mea în 2014, în starea de depresie! Mulțumesc Lui Dumnezeu că am trecut peste acest episod și că mi-a scos în cale oamenii potriviți care m-au ajutat și sprijinit! Cu capul nu te pui, deși atunci eram mai tânără, mai slabă.

Acum, la 42 ani, sunt mai fericită și liniștită! Dar am făcut multe schimbări în viața mea între timp, renunțând la anumite obiceiuri și la anumite persoane, chiar și apropiate, care mă trăgeau în jos și doar mă foloseau.

De fapt, în numele iubirii iubește-te pe tine mult și te vor iubi și oamenii potriviți sufletului tău! ?”, este mesajul transmis de Oana Lis recent,  pe contul de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dragă cititorule, pregătim un SUPER-CONCURS cu premii de MII DE LEI! Lasăți adresa de email aici pentru detaliile concursului.