Dramă imensă! Fost fotbalist participant cu naționala la Cupa Mondială cerșește pe străzi!

Pe vremuri, era un obișnuit al echipei naționale și palmaresul său include chiar participări la un Campionat Mondial. Astăzi, însă, viața sa a luat o întorsătură la 180 de grade, ajungând să doarmă pe străzi și să cerșească pentru a supraviețui, informează click.ro.

Paul James, un internațional cu 47 de apariții tricoul Canadei, își duce zilele pe străzile din Londra, fiind doar o umbră a ceea ce reprezenta, altcândva. De origine galeză, fostul fotbalist a ajuns, la 59 de ani, să doarmă pe cartoane și să roage trecătorii să-i ofere ceva de mâncare. Presa engleză, prin vocea celor de la „Daily Mail” notează că de vină pentru traiectoria nefericită a vieții sale ar fi dependența de droguri, care l-a îndepărtat de viața sportivă și „l-a condamnat” la tragedia prin care trece, astăzi.
„Cariera mea în fotbal a fost totul. N-ar fi trebuit să pierd o zi de muncă, de antrenament. Dacă ar trebui să-mi pun capăt vieții mâine, ceea ce nu o voi face însă, oamenii ar înțelege. Pentru că totul a fost ceva foarte urât”, a declarat acesta pentru sursa citată.

Își dorește doar haine și pantofi
Fostul fotbalist a jucat chiar și la Campionatul Mondial din Mexic, din 1986, dar și la Jocurile Olimpice din Los Angeles, din 1984, iar în materie de echipe de club s-a perindat pe la Toronto Blizzard, Hamilton Steelers, Doncaster Rovers, Ottawa Intrepid și London Lasers. Câteva decenii mai târziu, însă, a ajuns să își petreacă nopțile pe străzile din Marea Britanie, după ce a părăsit Canada, din pricina problemelor cu cocaina. Tot ce mai are Paul James încape într-o geantă de sport neagră: pături, haine și un mic dispozitiv cu ecranul crăpat.
„Pentru ce cerșesc? Să fiu independent. Să recâștig o aparență de normalitate, să pot purta haine și pantofi”, a mai spus fostul fotbalist, cu o sinceritate dezarmantă, povestea sa fiind preluată cu repeziciune de presa internațională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dragă cititorule, pregătim un SUPER-CONCURS cu premii de MII DE LEI! Lasăți adresa de email aici pentru detaliile concursului.