În serialul “Vlad”, Emilian Oprea are cele mai sângeroase scene. Deși și-a făcut un renume de “băiat rău”, actorul ne-a dezvăluit că în viața de zi cu zi nu are nimic în comun cu personajul care l-a consacrat.
-Nu am putut să nu remarcăm tatuajele tale. Care sunt poveștile lor?
Emilian Oprea: Fiecare tatuaj are povestea lui, independentă de celelalte. Unele au în spate evenimente mai puțin fericite, dar de când au apărut copiii în viața mea, s-au schimbat și încărcătura și culoarea desenelor. Soarele se integrează perfect în toată compoziția, dar trebuie privit de aproape. Dacă poți să îl privești de aproape.
– Din câte ne-ai declarat, băieții tăi sunt prea mici să se uite la “Vlad”. Ei știu cu ce se ocupă tatăl lor?
– Au văzut o secvență din “Vlad” la TV, dar n-au făcut mare caz din asta. Știu că sunt actor, dar nu cred că le este foarte clar ce implică asta, iar la teatru nu m-au văzut încă, pentru că sunt prea mici pentru spectacolele în care joc.
– Cum este Emilian în timpul liber cu băieții lui?
– Încerc să ies în întâmpinarea dorințelor lor, însă nu-mi iese întotdeauna. Este cam greu cu doi băieți de vârste atât de apropiate. În general mă adaptez, chiar dacă asta înseamnă să mă plimb două ore pe trei trasee de tramvai. Dar ne găsim și timp pentru a ieși la plimbare pe potecile din Parcul Tineretului sau aleile din Herăstrău, iar când timpul ne permite, fugim la Brașov sau împrejurimi.
– Tu ai ales actoria sau actoria te-a ales pe tine? Cum ai ajuns la Facultatea de Actorie?
– Cred că am fost norocos, pentru că totul s-a întâmplat foarte repede. Am hotărât să dau examen la Actorie fiind presat de timp. Renunțasem la ideea de a continua cu silvicultura și atunci am găsit Facultatea de Teatru, secția Actorie, din cadrul Universității de Arte George Enescu din Iași. Mi-am zis că asta ar fi salvarea mea, cel puțin temporar, dar nu m-am putut înscrie în anul absolvirii liceului, pentru că nu aveam repertoriul necesar unui astfel de examen. Nici nu știam ce înseamnă unele cerințe, cum ar fi improvizația. Pentru mine asta însemna să fac un reșou dintr-un bloc BCA și două rezistențe, ca să ne putem încălzi camera de internat. Am stat un an acasă, m-am pregătit cu doamna Geta Cacevski, actriță a Teatrului Victor Ion Popa din Bârlad, și anul următor am intrat primul pe listă dintre băieți. Nu am cuvinte prin care să-i mulțumesc doamnei Geta pentru asta. Inițial, tatălui meu nu i-a surâs ideea, dar apoi m-a susținut necondiționat, iar mama a fost o stâncă în tot peisajul ăsta.
– Cum te-ai mulat pe rolul ăsta de băiat rău?
– Eu nu am trăit în medii periculoase, și atunci pentru mine e ca un joc de-a hoții și vardiștii. Evident că sunt mai atent la unele nuanțe și am fost curios de anumite povești auzite.
– Bunicul și tatăl tău au fost vânători, însă tu ai declarat că nu ți-a plăcut niciodată să tragi cu arma. Ce a zis tatăl tău când te-a văzut în atâtea episoade doar cu pistolul în mână?
– Tatăl meu se distrează foarte tare, mai ales că nu am făcut armata și râdea pe tema asta. Mi-a venit ordinul de încorporare cu o săptămână înainte de începerea cursurilor.
– Ai fost coleg de clasă cu Marius Manole. Cum ai interacționat cu el pe perioada facultății? După terminarea cursurilor ați avut proiecte împreună?
– Prima zi de curs a fost pe 4 octombrie, de ziua lui Marius Manole, și am terminat târziu în noapte, cu o petrecere pe cinste. Cu Marius a fost dragoste la prima vedere, am crescut împreună greșind, căzând, riscând și luând-o de la capăt. El a devenit o sursă de inspirație pentru ceilalți, sau poate doar pentru cei mai atenți dintre noi. Din păcate, am avut un singur spectacol după facultate, pe care l-am jucat de câteva ori. A fost nominalizat la UNITER, a primit o invitație pentru un spectacol în București, iar restul e istorie. Sunt tare mândru de el. Acum, după atâția ani, jucăm împreună în “Trei surori” de A.P. Cehov, regia Radu Afrim, la Teatrul Național din București.
