Mircea Lucescu, relaxare totală alături de soție! “Il Luce” și Neli s-au delectat cu cafea și apă plată

Mircea Lucescu a lăsat fotbalul să se “odihnească” și a petrecut cu soția, în zona Dorobanți. CANCAN.RO are imaginile înainte de evadarea lui “Il Luce” în Turcia, unde îl așteaptă un contonament cu Dinamo Kiev. La masă, celebrul antrenor nu s-a dezlipit de un obiect. Site-ul nr. 1 din România vă prezintă, în exclusivitate, ce face tehnicianul când Neli este cu ochii pe el.

Mircea Lucescu se află pe pământ românesc de aproximativ o lună, “alungat” de războiul care există în Ucraina. Chiar și în aceste condiții, “Il Luce” menține un dialog permanent cu jucătorii lui Dinamo Kiev, mărturie în acest sens fiind vizita pe care portarul Denys Boyko i-a făcut-o zilele trecute în Capitală. Antrenorul așteaptă cu sufletul la gură reîntoarcerea pe teren, acolo unde a făcut, până la întreruperea campionatului, o treabă de nota 10. Până atunci…

Mircea Lucescu s-a relaxat în Dorobanți

“Chocolat”, local aflat în zona Dorobanți, este locul unde Mircea Lucescu avea să se relaxeze, zilele trecute, alături de soția lui, Neli. Antrenorul și partenera lui de viață s-au simțit perfect. Alături de ei s-a aflat omul de încredere al cuplului. “Il Luce” și Neli s-au delectat cu cafea și apă plată. Sub ochii soției, reputatul tehnician nu s-a putut abține să nu răspundă mesajelor primite, potrivit imaginilor realizate de paparazzii CANCAN.RO.

Relaxare înainte de cantonament

Mircea Lucescu a părut liniștit. Credem că soția lui, Neli, a avut rolul ei. Antrenorul și-a încărcat, astfel, bateriile înainte unui cantonament și, totodată, încă o jumătate de sezon la limită cu Dinamo Kiev. Relaxarea a durat câteva zeci de minute. În cele din urmă, “Il Luce” și partenera lui de viață s-au retras spre casă. Pentru tehnician urmează un adevărat tur de forță, pe banca echipei din Ucraina. Suntem, însă, convinși că va face față cu brio și acestei provocări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dragă cititorule, pregătim un SUPER-CONCURS cu premii de MII DE LEI! Lasăți adresa de email aici pentru detaliile concursului.