”A dat cu mine de pământ” Acesta e motivul pentru Carmen Șerban nu a ajuns până acum în fața altarului! Și-a deschis sufletul și a vorbit despre asta

Carmen Șerban a fost mai sinceră ca niciodată și a vorbit despre motivul pentru care nu s-a căsătorit până acum.

Carmen Șerban se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, atunci când a venit vorba de admiratorii săi, cântăreața a fost mereu sinceră față de aceștia, iar un moment de sinceritate a avut și recent, atunci când a oferit declarații concrete despre motivul pentru care nu a ajuns până acum în fața altarului.

Vedeta a explicat că, deși nu a încetat niciodată să creadă în iubire, aceasta își dorește să facă marele pas alături de persoana lângă care este fericită, așa că dacă asta nu s-a întâmplat până acum, cântăreața a mai explicat că nu are de gând să ajungă în fața altarului, doar din cauza presiunii sociale, ci doar dacă simte să facă acest pas.

”Eu cred în relațiile stabile, îmi doresc, ca toți, o relație stabilă. Fericirea mi-o creez eu. Dacă eu mă simt bine cu mine, atrag oameni de factura mea. Dacă mă mărit din frustrare, să fiu si eu măritată, să satisfac presiunea societății, clar nu o să fiu fericită.

Eu nu fac ce spune lumea. Am ajuns să clachez, la un moment dat. De asta m-am dus mai jos până în 2011, când m-a luat destinul și a dat cu mine de pământ”, a declarat Carmen Șerban, pentru un post TV.

Carmen Șerban și fostul iubit s-au despărțit, după 6 ani de relație

Carmen Șerban a anunțat public, la sfârșitul anului 2022, că ea și fostul ei partener, cu care a avut o relație de 6 ani, și-au spus ”Adio”.

La momentul acela, artista a făcut declarații fără perdea despre acest subiect, vorbind chiar și despre motivul care a condus la separarea de fostul iubit.

“În momentul acesta sunt singură, după ce am încheiat o relație de aproape 6 ani.   Nu a mai mers și am decis împreună “să luăm o mică pauză”, deși știm amândoi că s-a terminat definitiv. Deveniserăm toxici unul pentru celălalt și am decis, tot împreună, că o să rămânem prieteni.”, a declarat Carmen Șerban, pentru  fanatik.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dragă cititorule, pregătim un SUPER-CONCURS cu premii de MII DE LEI! Lasăți adresa de email aici pentru detaliile concursului.